PUZ Pictor Arthur Verona


16.01.2012
Numele complet al proiectului: PUZ Traseu cultural Calea Victoriei, strada Episcopiei, str. pictor Arthur Verona, Grădina Icoanei
Tipul proiectului: studiu
Autor: PRODID
Localitate: Bucureşti
Echipa de proiectare: Şerban STURDZA, Doina Sturdza, Mariana Celac, Iulian Ungureanu, Ioana Rusu, Lucian Corduneanu, Antoniu Baghiu, Francina Palade
Alți colaboratori: CPUMB, Metroul s.a., Studiu istoric Quattro Design, studiu peisagistic BIA ACJ, studiu de marketing I.H.S. România, subtraversarea bulevardului Magheru si turnul de pe frontul opus librariei Carturesti - proiect de diploma arh. Vlad Anton Vladescu (UAUIM 2006)
Client: Primăria Municipiului Bucureşti
Anul proiectării: 2005
Anul execuției/finalizării: 2005

Unde:

  • într-o capitală europeană (poate singura) unde oamenii nu pot folosi trotuarul pentru că este ocupat de mașini
  • nu există piețe publice pentru pietoni
  • ideea de cartier tradițional și comunitate de cartier a dispărut
  • proiectul urban oficial are încă, după 20 de ani, comentariile comuniste dictatoriale: populism combinat cu o frică nedisimulată de a comunica liber, frica de spațiu urban public care e luat în posesie și asumat de locuitori

Aici spațiul public s-a autoreinventat. Self urbanism a fost grefat pe câteva acțiunii de reabilitare a clădirilore istorice și funcționalizarea lor ținând cont de convergențele posibile. Este un proces care a inceput de jos în sus. S-a bazat pe sinergiile vecinătăților și simpatia coparticipării, pe voluntariat și de multe ori pe sprijinul elevilor.

Punct de iradiere

Câteva elemente au împins procesul de cucerire a spațiului public către depășirea limitelor sale geo-topografice:

  • cartea - Amenajarea Librăriei Cărturești ca spațiu de comunicare „carte, ceai, dichis” (o casă deschisă pentru prieteni) a schimbat termenii valorici în care comunică vizitatorii. Și-au modificat agenda lor de activități. Aici vii să petreci mai mult timp și să primești mai mult decât cărți. Dichisul, al treilea ingredient după carte și ceai, a variat: expoziții, lansări de cărți, conferințe, ateliere de lucru pentru copii, etc.
  • o casă deschisă tuturor - Casa Mincu (fosta locuință a arhitectului), acum sediul Ordinului Arhitecților din România, se află în curs de amenajare în ideea unei instituții de rang național. Dar nu înainte de a fi o casă deschisă pentru locuitorii cartierului, care pot descoperi câte ceva legat de profesia de arhitect, dar în același timp pot vizita expoziții sau grădina și șantierul de restaurare, gustând o cafea
  • o bună relație cu vecinii - dezvoltată și întreținută în sensul cel mai comun: conversațiile, salutul zilnic, și apoi bârfa - ce mai facem noi și ce mai fac ei

De aici a pornit ideea traseului cultural, a evaluarilor de potențial valoric și a oportunităților. S-au verificat prin sondaj simpatiile și necesitatea unui astfel de traseu, și abia apoi s-a generat un PUZ, care a fost avizat de Primăria Municipiului București. Astfel administrația și-a însușit în mod frontal ideea necesitâții unei transversale cu caracter preponderent pietonal care să taie de la Est la Vest marele artere de circulație Calea Victoriei și Bulevardul Magheru, unind Parcul Cișmigiu și Grădina Icoanei. Până în prezent s-a execuat numai piața Bisercii Anglicane. Totuși autorii proiectului (sunt mulți, și nu numai arhitecți) continuă să dezvolte traseul odată ca zonă de iradiere prin acțiunile de tip Street Delivery, dar în același timp ca extensie topografică prin prelungirea lui spre Est: Școala Centrală (autor arhitect Ion Mincu) acum restaurată cooperează și își va extinde cooperarea grupului de elevi și profesori în cadrul tuturor acțiunilor Street Delivery, vizite ghidate de elevi în cartier, posibile cursuri despre arhitectură inițiate de OAR

  • un concurs de arhtiectură - Icoanei 2-8 - organizat de ONG-uri locale și OAR
  • ideea modernizării și extinderii Teatrului Bulandra există în continuare
  • o fostă prăvălie situată la intersecția străzilor Icoanei cu Alexandru Donici se află în studii pentru reamenajare în rezonanță cu politica generală de dezvoltare a traseului

Proprietarul imobilului de la intersecția străzilor Icoanei și Alexandru Donici, sensibil la dezvoltarea traseului urban ca spațiu public, și încurajând latura sa didactică, a hotărât să sprijine prin orice mijloace acest proces urban complex, atât de necesar, dar dificil, căci presupune timp, comunicare și cooperare, dar mai ales o înțelegere profundă a beneficiilor colaterale pe care le pot avea locuitorii cartierului.