INTERVIU: SHIFT Architecture + Urbanism
În seria de interviuri cu birouri din afara țării ce au în componență arhitecți români, vă propunem un interviu cu SHIFT Architecture + Urbanism, birou din Olanda ce îi are printre parteneri pe Oana Rades.
Sabin Borș: Cum a luat naștere Shift și de ce ați ales acest nume?
Oana Radeș / Shift: Toți cei trei parteneri ne cunoaștem de la Universitatea din Eindhoven unde am studiat. Faptul că în 2005, imediat după absolvire, am primit câteva comenzi ne-a dat curajul lui Harm (N.r.: Harm TIMMERMANS) și mie să începem biroul. Era o perioadă economică relativ bună în Olanda. În anii următori eu am lucrat pentru MVRDV iar Harm a continuat cu Shift. În 2010 am colaborat cu Thijs (N.r.: Thijs van BIJSTERVELDT) – care lucra pentru NL Architects – la concursul Prix de Rome, unde am fost finaliști. La sfârșitul celor șase luni de colaborare intensă pentru concurs, în ianuarie 2011, am simțit că formăm o echipă solidă. Și independent de situația economică la acel moment, am hotărât să continuăm Shift în această formație.
Numele “Shift” se referă la modul în care înțelegem și practicăm arhitectura: ca o transformare, o schimbare graduală a unei situații existente. O abordare care presupune evoluție, în loc de revoluție. Situația existentă dată și contextul sunt esențiale în demersul biroului nostru.
Sabin Borș: În ce fel sunteți influențați în munca voastră de cultura arhitecturală locală? Și ce anume datorează arhitectura spațiului în care ea ia naștere?
Oana Radeș / Shift: Când vorbesc despre context, mă refer și la contextul profesional – la faptul că acționăm conștient în cadrul unei tradiții culturale. Pe lângă faptul că ne inspirăm din diverse referințe din istoria artei și arhitecturii – olandeze și internaționale – încercăm să ne poziționăm cu fiecare proiect vis-à-vis de un anumit discurs teoretic contemporan.
Deși toate intervențiile arhitecturale pe care le propunem sunt tributare locului în care se nasc, modul în care o fac diferă de fiecare dată. Pentru fiecare loc încercăm să dezvoltăm o anumită sensibilitate, să-i descifrăm ADN-ul care ulterior va informa proiectul. Dar provocarea vine în momentul în care trebuie să fii selectiv și, din toate caracteristicile latente care formează acel loc, să alegi să lucrezi doar cu acelea care pot consolida conceptul viitorului proiect. Credem în această atitudine selectivă: lucrăm contextual, dar nu la modul total – nostalgic. Selecția nu se bazează pe o rețetă fixă, răspunsul diferă de la proiect la proiect ca mod și ca scară de abordare: de la efortul de a profita maximal de anumite condiții naturale la un anumit mod de a detalia, de la reinterpretarea unui vernacular existent la tratarea „creativă” a legislației în vigoare.
Sabin Borș: Unul dintre lucrurile care transpar în majoritatea proiectelor voastre este atenția deosebită pentru context, deschidere, integrare și spațiu public. Sunt acestea principalele valori și calități pe care arhitectura ar trebui să le aibă în vedere?
Oana Radeș / Shift: Valorile despre care vorbești sunt tipice pentru o abordare în care arhitectura și urbanismul sunt tratate împreună ca o disciplină unică. O abordare în care ne regăsim complet. Un obiect de arhitectură nu numai că ocupă spațiu, dar este capabil la rândul lui de a defini spațiu (public). Această dimensiune urbanistică a arhitecturii revendică anumite calități, care însă trebuie echilibrate de fiecare dată cu valorile autonome ale arhitecturii care țin de individualizarea, definiția și delimitarea spațiului privat.
Sabin Borș: Mai mult chiar decât despre un spațiu public, proiectele voastre vorbesc despre un spațiu comun. Există o diferență între ideea de public și cea de comun? În general se insistă pe ideea de spațiu public, dar mai puțin pe valoarea acestuia de „bun comun”...
Oana Radeș / Shift: Cred că această diferență ține de chestiunea identificării cu un anumit spațiu public, care are ca rezultat aproprierea, în așa fel încât el să fie perceput ca „bun comun”. Un spațiu public total generic, gândit să satisfacă cât mai multe grupuri de utilizatori, menit să fie „al tuturor”, are șansa de a deveni până la urmă „al nimănui”. Provocarea e să proiectăm spații publice suficient de specifice încât să garanteze utilizarea și aproprierea lor de anumite grupuri de oameni, dar care sunt în acelați timp suficient de deschise altor grupuri, care să nu se simtă excluse. În cadrul concursului Prix de Rome am început să dezvoltăm ideea de ”open specificity” și să testăm instrumente spațiale care implică utilizarea spațiului public într-un anumit fel specific, dar fără să-l fixeze în mod explicit, astfel încât să rămână loc pentru improvizație, spontaneitate și apropriere de cât mai multe grupuri sociale diferite.
Sabin Borș: Unul dintre proiectele voastre mi-a plăcut în mod deosebit. Este vorba despre The Acme Manifesto. Care este ideea acestui proiect și cum anume ați tradus „manifestul” la nivelul obiectului arhitectural?
Oana Radeș / Shift: The Acme Manifesto este o propunere pentru concursul Europan 10 în Viena, cu tema: un manifest pentru locuirea în secolul 21. Răspunsul nostru – atât teoretic cât și practic, la nivelul obiectului arhitectural – este un colaj care acumulează inteligența tipologiilor de locuire manifest ale secolului 20, relevante și astăzi. N-am simțit nevoia să „reinventăm roata”, așa că am propus un „best of” al locuirii colective a secolului trecut. Compilația include locuințe înșiruite, vile suprapuse după model structuralist, o bară modernistă à la Unité d’Habitation, un bloc cu curte după modelul Hof-urilor vieneze și o zonă cu lofturi. Multitudinea tipologică e o metaforă pentru multitudinea dorințelor individuale contemporane de locuire. Tipologiile în sine sunt generice, dar modul în care sunt asamblate în colaj răspunde diferitelor condiții și vecinități ale sitului. Tipologiile de locuire sunt articulate în patru zone publice, care sunt proiectate ca epicentre ale vieții sociale a comunității.
Sabin Borș: Un alt proiect interesant este Loop!... Care este povestea acestui proiect?
Oana Radeș / Shift: Loop! este o critică la adresa cerinței unui concurs pentru un turn rezidențial „iconic” în Almere. Am opus cerinței de arhitectură iconică modul în care clădirea satisface calitatea de locuire și în care poate facilita o experiență publică. Loop! valorifică și protejează în același timp calitățile naturale ale sitului, aflat parțial în pădure și parțial pe malul lacului, printr-un gest simplu, de „înrămare”. Rezultatul e ceea ce numim o intervenție anti-iconică, dar care oferă condiții unice de locuire – la nivelul copacilor – și o promenadă publică – care conduce vizitatorul prin toate episoadele naturale ale sitului.
Sabin Borș: Cum anume ia naștere un proiect în cadrul Shift? Cum se desfășoară procesul de creație?
Oana Radeș / Shift: În afara comenzilor directe, lucrăm la proiecte nesolicitate, pe care le auto-inițiem prin activitatea de cercetare. Procesul de design începe întotdeauna cu chestionarea cerinței propriu-zise, uneori redefinind-o. Apoi urmează perioade intense de producție și testare alternate cu momente de decizii metodice dar și intuitive.
Sabin Borș: Ați participat la numeroase concursuri până acum. Care este rolul acestora pentru voi și în ce fel pot ele să „informeze” practica arhitecturală?
Oana Radeș / Shift: Concursurile ne dau șansa să abordăm teme speciale sau noi, care nu sunt adresate în comenzile obișnuite. Ele sunt un instrument de a pune diverse idei și convingeri pe agenda publică.
Sabin Borș: Cum vedeți arhitectura românească în momentul de față? Care sunt punctele ei tari și care sunt slăbiciunile ei? Și ce anume credeți că îi lipsește în momentul de față pentru a dobândi o prezență mai consistentă pe scena internațională?
Oana Radeș / Shift: În ceea ce privește arhitectura la nivel de obiect construit, există numeroase exemple de proiecte valoroase în România în ultimii ani. Proiecte care se remarcă prin dialogul contextual, soluțiile formale, calitatea spațiului, materializare și detaliere, care se pot compara oricând cu proiecte similare de calitate europene.
Problema intervine dincolo de obiectul arhitectural: în spațiul dintre obiecte, spațiul public, și în starea întregii infrastructuri publice. În măsura în care arhitectul se consideră responsabil pentru spațiul orașului, acesta e un subiect care intră în îndatoririle lui. Există o nemulțumire generală în România referitoare la situația precară în care spațiile și infrastructura publică se află, dar încă puține eforturi în direcția abordării acestora. Îmi dau seama că este un proiect ambițios și de durată. Dar cred în puterea arhitecturii de a contribui la formarea unei gândiri civice, care e absentă în România la ora actuală, dar fără de care nu vom avea niciodată o infrastructură publică de care să fim mândri.
Cred că prezența unei arhitecturi pe scena internațională ține, pe lângă excelența profesională, de existența unei infrastructuri special formate care să o promoveze. În Olanda, arhitectura a fost și este considerată produs de export și susținută ca atare prin centre (universitare), institute, fonduri și burse cu scopul încurajării și promovării (tinerelor) talente. (Acest sistem continuă să existe și la ora actuală, deși este afectat de criza economică.) Rolul acestei infrastructuri este de a crea o platformă de expunere a proiectelor și ideilor, de a provoca discuții și dezbateri, care să contribuie la conturarea unui discurs cu relevanță internațională. În acest sens, cred că România se află la început de drum, dar eforturile voastre, ale celor de la ArhiForum, ca și ale celor de la revista Zeppelin (și sper și alții pe care nu îi cunosc), sunt esențiale pentru facilitarea schimbului de idei și promovarea arhitecturii românești.
Sabin Borș: Știu că toți cei trei membri care conduc echipa Shift predau în diferite centre universitare din Olanda. În ce fel vă ajută acest lucru în practica voastră și cum vedeți generațiile care vin în raport cu problemele tot mai diverse și provocatoare ale societății actuale?
Oana Radeș / Shift: Contactul cu studenții ne dă energie și șansa să evaluăm critic metodele pe care le folosim în birou. Propunem teme de proiectare, care dincolo de un anume program de arhitectură, sunt în raport cu actualitatea, obligându-i pe studenți să se poziționeze prin design vis-à-vis de diferite chestiuni sociale stringente. Criza – sau crizele – actuale sunt un prilej de a regândi – cu studenții și în birou – rolul pe care arhitectul și arhitectura îl pot juca în societate.
Sabin Borș: Care credeți că sunt principalele carențe și deficiențe ale sistemului românesc de învățământ în domeniul arhitecturii?
Oana Radeș / Shift: Trebuie să mărturisesc că ultimul meu contact cu sistemul românesc de învățământ a fost în 1999, deci există șansa ca părerile mele să fie depășite.
O metodă clasică de învățământ, în care între profesor și student există o relație tip maestru/discipol, poate fi la locul ei în primii ani. (În cazul meu, am studiat primii trei ani la Ion Mincu în acest sistem). Dar pe măsură ce studentul se maturizează, cred că el are nevoie de un altfel de climat. Unul mai puțin ierarhic și care favorizează comunicarea deschisă și schimbul de idei – cu profesorii și ceilalți colegi – de la egal la egal. Lipsa unui astfel de climat descalifică studenții în momentul în care trebuie să își înceapă cariera, dincolo de băncile școlii, în societate.
Pentru a crea și menține un astfel de climat de dialog dinamic și creativ, o școală trebuie să aibă o strategie foarte clară în ceea ce privește modul și durata pe care profesorii sunt selectați. În Olanda, majoritatea instituțiilor de învățământ pentru arhitectură angajează cadre didactice pe bază de contracte temporare cu perioade limitate. Asta dă șansa profesorilor arhitecți să alterneze perioade intense de activitate didactică cu cele dedicate exclusiv proiectării și garantează un flux constant de idei noi și metode proaspete în școală.
Sabin Borș: În general există la noi o aplecare către aspectul imediat și către neajunsurile cu care tinerii arhitecți se confruntă, însă mie mi se pare că problema este și una de substrat. Există o anume delăsare și dependență de cadrele exterioare, o oarecare neîncredere personală transmisă de multe ori chiar de către cei care ar trebui să îndeplinească rolul formator. Credeți că schimbarea ține atât de mult de cadrele exterioare?
Oana Radeș / Shift: Cred că schimbarea poate veni numai dinăuntru și am convingerea că ea va veni. Începând cu generația mea – și chiar dinainte – mulți studenți au avut ocazia să participe într-un program Erasmus, să călătorească și să experimenteze alte sisteme de învățământ, să compare. Am încredere că reprezentanții acestor generații care sunt și vor fi viitorii profesori au determinarea și viziunea să schimbe pozitiv modul în care școlile și învățământul sunt organizate.
Sabin Borș: Care credeți că sunt principalele provocări ale arhitecturii astăzi?
Oana Radeș / Shift: Aceea de a continua să fie cu adevărat relevantă pentru societate.
