CASA DE CĂRĂMIDĂ


20.05.2011
Tipul proiectului: proiect executat
Autor: TEKTUM
Localitate: Cluj-Napoca
Echipa de proiectare: TÓTHFALUSI Gábor, TULOGDY László György, Ioana CECĂLĂŞAN
Proiectant structură: SC TOP PROIECT SRL- ing. Mihai OLTEAN, ing. Adrian TUTAŞ
Proiectant instalații: SC GRADINSTAL SRL- ing. Paul BIRIŞ, ing. MARIAN Aurelian
Anul proiectării: 2008
Anul execuției/finalizării: 2010
Suprafața construită: 464.55 mp
Suprafața desfășurată: 535.50 mp

Amplasamentul este situat în Cluj, într-un cartier liniştit, dominat de case familiale. Regimul de înălţime preponderent al zonei este de parter respectiv parter şi etaj. Terenul are o aşezare nord-sudică, cu accesul dinspre nord. Suprafaţa mare a terenului ne-a permis să concepem o clădire cu subsol parţial, parter şi o galerie mică la etaj.

Clădirea este retrasă de la frontul stradal. Din cauza distanţei şi a folosirii unei planimetrii in forma literei U s-a obţinut o clădire care de la stradă pare mai mică decât este în realitate, întegrându-se volumetric în contextul zonei. Tramele laterale închid o curte interioară mică şi accesul în imobil. Pe laturi sunt amplasate camerele de locuit: în partea estică camerele copiilor cu baia aferentă, iar în partea vestică, camera matrimonială cu dressing şi baie, respectiv un carport cu acces secundar. Cele două laturi închid zona comună – acces principal cu hol aferent, bucătăria, camera de zi şi galeria. Astfel, casa este construită în jurul zonei de zi pe lângă care levitează zonele intime, private ale familiei. S-a optat chiar pentru segregarea zonei matrimoniale de partea copiilor. Bucătăria este poziţionat optimal în partea sud-estică a casei. În acest context, în timpul zilei este posibilă o supraveghere mai atentă a activităţii copiilor. Partea sudică este flancată de o terasă mare accesibilă din bucătărie, living şi dormitor matrimonial.

Estetic domină imaginea jocului cărămizii manuale de placare al faţadei. Casa are o dinamică ascendentă prin înclinarea coamei acoperişului. Ascensiunea începe în partea estică şi îşi are punctul maxim în zona galeriei care se termină printr-o fereastră panoramică. Din acest punct coama coboară finalizându-se în fronton. Terasa se sprijină pe butuci de stejar.

În spaţiile interioare revin materialele, texturile din exterior. Astfel domină culorile de bej, cărămiziu, maro. S-au folosit materiale naturale cum ar fi lemnul pentru parchet, uşi şi mobilier, marmură bej pentru holuri, bucătărie. Mobilierul interior a fost conceput împreună cu casa. În holul de acces, ca şi o închidere vizuală a curţii interioare s-a folosit tot cărămida aparentă. În living, spaţiul amplu pe două niveluri, cu structura şarpantei aparente are viziune ascendentă culminându-se într-o imagine panoramică a apusului de soare.

Pe teren a existat o casă bătrânească care la început a fost sortită demolării. În timpul executării lucrărilor de construcţie de la casa mare a servit ca şi depozit sau casă. Cu timpul s-au schimbat priortăţile şi s-a dorit reamenajarea şi refaţadizarea clădirii cu mijloace minimale. Am stabilit un dialog cu casa mare. S-au schimbat coloristic materialele de la casa în execuţie. Şi anume culorile gri au devenit roşii iar culorile roşii au devenit gri la casa mică. În rest s-au folosit aceleaşi detalii de streaşină, tâmplărie. Astfel, cu mici modificări planimetrice (demolări, recompatimentări) şi estetice (schimbare şarpantă, materiale de faţadă, goluri) s-a obţinut o casă nouă care comunică vizual cu casa mare şi realizează o unitate în cadrul terenului.
Pentru gard şi amenajarea curţii s-au reluat materialele folosite la realizarea caselor-cărămidă, beton aparent, lemn, piatră andezit, toate executate amănunţit şi minuţios după indicaţiile noastre.

Considerăm că execuţia s-a realizat datorită dorinţei beneficiarului, a încrederii sale maximale în ideile şi visurile noastre şi a experienţei şi profesionalismului executantului.

 

 

4 comentarii:

abc
1 Jun 2011 - 04:59 pm

niveluri, corect, nivele incorent

NIVÉL, (1, 3) niveluri, (2) nivele, s. n. 1. Înălțimea la care se găsește un punct, o linie sau o suprafață a unui loc, a unui obiect etc. în raport cu un plan orizontal dat. ◊ Nivelul mării = punct situat la înălțimea mijlocie a mărilor și a oceanelor care comunică între ele, în raport cu care se măsoară toate altitudinile. Curbă (sau linie) de nivel = linie care unește punctele suprafeței terestre cu aceeași altitudine față de o suprafață de referință; punct, suprafață care corespunde acestei linii. Pasaj de nivel = loc unde se încrucișează (la aceeași altitudine) o cale ferată cu o șosea. ◊ Loc. prep. La nivelul... = în regiunea..., în dreptul... ♦ Etaj, cat. ♦ Zonă geologică, subdiviziune stratigrafică a etajelor și a subetajelor, care se distinge după fosilele caracteristice pe care le conține. ♦ (Fiz., Chim.) Valoarea intensivă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință. 2. Nume dat mai multor unelte, instrumente, dispozitive care servesc la determinarea liniei (sau a poziției, a suprafețelor) orizontale sau cu care se măsoară pe teren diferențele de înălțime dintre două sau mai multe puncte de pe suprafața terestră. ◊ Nivel cu (sau de) apă = instrument construit pe principiul vaselor comunicante, care servește la determinarea planului orizontal după înălțimea la care se ridică apa în două tuburi gradate. 3. Fig. Stadiu, grad (de pregătire, de dezvoltare), treaptă (a calității), indice (al cantității). ◊ Nivel de trai = gradul de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale populației unei țări, ale unor clase sau ale unei persoane în condiții istorice date. [Var.: (2) nivélă s. f.] – Din nivela (derivat regresiv).

adrian.pop
31 Dec 2011 - 04:53 pm

Sunt acceptate ambele forme (nivele, niveluri).

bla bla
10 Jun 2011 - 08:46 am

baia dormitorului matrimonial e o gluma...si multe alte elemente:(

david
20 May 2012 - 11:43 pm

I like