Case din România 5

În luna septembrie igloo media a lansat un nou album în seria Case din România, al 5-lea volum din colecţia igloobest dedicat locuinţelor individuale. Disponibil în curând în librării, albumul poate fi comandat  pe igloo.ro până pe 11 octombrie cu 30% reducere. În plus, toţi cei care vor comandă albumul până la această dată vor avea şansă să câştige unul dintre premiile pentru amenajarea casei oferite de Franke şi Royal Bath. Detaliile campaniei le găsiţi aici.

Albumul prezintă o serie de proiecte de case realizate recent în România care se remarcă atât prin calitatea arhitecturii cât şi prin amenajările de interior.

Rezultat al unei unei bune colaborări dintre beneficiar, arhitect şi constructor exemplele prezentate pot fi comparate cu proiecte similare internaţionale, atât în ceea ce priveşte conceptul, cât şi execuţia sau materialele. Prin publicarea acestui album igloomedia dorește promovarea proiectelor româneşti realizate cu angajament şi responsabilitate de arhitecţii autohtoni de prima mâna. Faţă de albumele anterioare în care se sublinia normalizarea şi maturizarea unei pieţe, dar şi a relaţiei dintre client şi arhitect, vizibile în coerentă vizuală a caselor şi calitatea spaţiilor şi finisajelor, de această dată se constată, cu bucurie, o aplecare mai mare către concept, către rezolvarea inovativă a unor situri şi teme dificile/speciale, ba chiar către experiment.

Albumul păstrează noul format al colecţiei igloobest şi va fi disponibil pe piaţă la sfârşitul acestei luni. Prilej de întâlnire cu arhitecţii ce semnează proiectele selectate în noul album, evenimentul va fi găzduit de originalul pub Energiea.

Din sumar:

STARH: Casa Turn l ahaa: La curte l Radu Teacă: Casa din cupru l igloo architecture: Casa din pădure l Graphic Studio: Casa B. l SYAA: Casă O. l Prodid: Casă Grădina l Vlad Gaivoronschi: Casă AB l Parasite Studio: Casă Black on White l Horia Reit: Casa Z. l Andrei Mihăilescu: Casa Dantelă l Manadelucru: Casa V. l A-prim Arhitectura: Casă D. l Vlad Gaivoronschi: Casă cu lumini colorate l Abrupt Arhitectura: Casă din garaje prefabricate l Ene + Ene Arhitectura: Casă C. l Dragoş Epure: Casă BF