Case vechi, design si ceva în plus – la Brasov

Case vechi, design şi ceva în plus. Reactivarea patrimoniului arhitectural din România”, o instalaţie interactivă despre design şi arhitectură ultramoderne, produse şi tehnologii de ultima oră – toate aplicate pentru salvarea şi re-activarea unor clădiri de patrimoniu.

Expoziţia propune o selecţie de 20 de intervenţii contemporane în cadrul unor clădiri de patrimoniu. Nu au fost alese restaurări ale unor monumente cu valoare uriaşă (în care intervenţiile nici nu ar trebui să se vadă), ci operaţiuni care au dat o viaţa nouă unor locuri bătrâne şi fragile. Reparaţii respectuoase, dar şi injecţii de funcţiuni noi, strategii, acţiuni comunitare, valori adăugate pentru un loc. Dincolo de imagini frumoase şi de istoria locului, fiecare dintre aceste proiecte avea de spus povestea unui proces de regenerare. E vorba uneori despre restaurări întinse pe zeci de ani, cu fonduri minime şi voluntariat permanent (cum este cazul Casei Mincu – sediul Ordinului Arhitecţilor din România); alteori, despre amenajări foarte populare, care ţin însa de o anumită privire asupra istoriei; centre de artă, muzee, locuinţe, săli de spectacole; intervenţii invizibile sau, dimpotrivă, marcări clare ale inserţiei contemporane. Dintre proiectele selectate, trei sunt, deloc întâmplător, din Braşov: Sediul administrativ al Bisericii Evanghelice din Brașov (proiect: Exhibit Arhitectura), Restaurarea și refuncționalizarea Bastionului Postăvarilor din Brașov (proiect: Point 4), Muzeul civilizației urbane a Brașovului (proiect: Nicolae Taric și Bogdan Lupescu)

Curatori: Cosmina Goagea, Ștefan Ghenciulescu, Constantin Goagea, Mugur Grosu, Cosmin Caciuc
Design expo şi grafic design: Constantin Goagea, Radu Manelici
Sistem interactiv: Acant Design
Organizatori: Zeppelin şi Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Braşov, Covasna, Harghita
Cu sprijinul: Administraţia Fondului Cultural Naţional, Ordinul Arhitecţilor din România şi Muzeul de Artă Braşov
Parteneri media: Zile şi nopţi, Arhi Forum, Hipmag

Mai multe aici.