Solidaritate pentru Hala Matache

În iminenţa buldozerelor şi în urma demersurilor constructive ignorate de către autorităţi, nu ne-a mai rămas decât soluţia solidarităţii civile şi profesionale: un «lanţ uman» în jurul Halei Matache!

Hala Matache este un simbol al Bucureştiului istoric, al comerţului tradiţional, înconjurată de un patrimoniu valoros, atât cât a scăpat din calea deteriorărilor premeditate, a vandalizărilor protejate de poliţie şi a demolărilor inopinate în miez de noapte.

Hala Matache şi tot ceea ce reprezintă ea pentru ţesutul urban, social şi comercial din zonă este în pericol de a fi distrusă în orice clipă.

La fel ca demolarile altor cladiri de patrimoniu, si aceasta se datoreaza refuzului autorităţilor de a căuta sau de a lua in considerare soluţii constructive pentru evitarea suprimării unor componente valoroase pentru viaţa oraşului. Ca şi consecinţă directă, toate aceste traume sociale şi urbane sint realizate cu banii noştri, pentru profituri care ajung în aceleaşi «binecunoscute» buzunare.

În timp ce politicienii din restul Europei îşi asumă prin Declaraţia de la Toledo (iunie 2010) principiile dezvoltării urbane durabile, decidenţii din România încalcă legi importante din domeniul construcţiilor, şi al protecţei sociale, domenii în care rolul administraţiei publice este fundamental.

În ultimii 20 de ani, profesioniştii, politicienii, investitorii, societate civilă s-au pus in nenumărate ori de acord că identitatea unui oraş şi valorile culturale locale sunt extrem de importante pentru ca acel oraş să fie atractiv şi să se dezvolte. Cu toate acestea lărgirea străzilor Buzeşti – Berzei refuză sa respecte aceste acorduri, dar mai ales este realizată in lipsa unui proiect care să respecte norme legale elmentare. Când primarul încalcă legile de avizare a lucrărilor de construcţii, când oamenii sunt evacuati cu forta în plină iarnă, când lucrările de investiţii sunt atribuite înainte de a avea un plan de urbanism coerent, Hala Matache si implicatile sale zonale devin nu numai un simbol al Bucurestiului istoric, ci şi al decenţei urbane necesare unui viitor comun atit alesilor locali cit si alegatorilor.

În iminenţa buldozerelor şi în urma demersurilor constructive ignorate cu obstinaţie şi aroganţă de catre autorităţi, nu ne-a mai rămas decât soluţia solidarităţii civile şi profesionale: un «lanţ uman» în jurul Halei Matache!

Să protejăm împreună un simbol al cetăţeanului decent!

Ca singură soluţie pentru acceptarea de către autorităţi a unui dialog cu societatea civilă şi organizaţiile de profesionişti din domeniu, cea mai eficientă reacţie la venirea buldozerelor este formarea unui «lanţ uman» al solidarităţii.

Vă putem anunţa rapid dacă trimiteţi acum nume, adresa de e-mail, şi numărul de tel mobil la solidaritate.hala.matache@gmail.com

Pentru a obţine un sistem de dezvoltare în arbore a bazei de date, vă rugăm sa daţi mai departe acest mesaj către cunoscuţi şi să îi invitaţi sa facă la rândul lor acelaşi lucru.