Villa romana


22.12.2011
Tipul proiectului: studiu
Localitate: Brașov
Echipa de proiectare: Dan DINOIU, Ioana ARDELEAN, Irina DRAGOMIR, Bogdan ISPAS + Dan Dinoiu Architecture Studio

Suburbia a promis, candva, să ofere beneficiile vieții rurale – mediul natural - şi avantajele oraşului modern – economie urbană. Astăzi vedem că suburbia a reuşit să colecteze mai degrabă dezavantajele ambelor medii. Urbanitatea bazată pe obiectul de arhitectură conceput să fie un produs comercial (cu valoare de piaţă în creştere permanentă - casa ta câștigă mai mulți bani/lună decât tine!) şi/sau să comunice un impact vizual unui număr mare de oameni, nu a creat comunităţi şi economie. Chiar mai rău, acest tip de urbanism a dislocat economia existentă a teritoriului, pentru că oraşele noastre s-au născut, de la început, în mijlocul celor mai bogate terenuri agricole şi dezvoltarea suburbană s-a fost făcut, în general, în detrimentul acestor terenuri valoroase. Noile inserţii rezidențiale construite în ultimii 10 ani în jurul celor mai mari oraşe româneşti, București, Cluj, Iași, nu sunt excepţii şi ar trebui văzute din acest punct de vedere, de asemenea. Aceste case au fost implantate, fără nici o pregătire, într-un mediu foarte tranzitoriu - de la sălbăticia desăvârșită la urbanitatea cea mai densă - şi această tranziţie este acum influenţată decisiv de pulsul pieței imobiliare și de costul petrolului. Criza economică a afectat, deja, nu numai economiile, ci şi stilul de viaţă al suburbiei. Pentru a avea succes în viitor, atât dezvoltatorii, cât şi proprietarii, vor trebui sa dea dovadă de mai multa flexibilitate, și să-și regândească scopurile economice (economie socială) şi conexiunile cu mediul.

Villa Romana este un exemplu de ceea ce ar putea fi făcut, deoarece, spre deosebire de suburbia contemporană, Villa a reușit să creeze comunități și/sau să reziste unor medii economice şi naturale extreme. Villa a fost o reședința reprezentativă de nivel înalt, care a reusit, cumva, să se potrivească unui mediu mult mai umil - lumea naturală/rurală - tocmai datorită flexibilității sale economice şi morfologice. Morfologia sa a putut fi deformată în aproape orice fel, a putut fi integrată în aproape orice topografie (chiar și subterană, la Bulla Regia!), atâta timp cât elementele cheie au fost menținute (orientarea camerelor către patio şi finisarea casei în stil roman, cu materiale locale, în scopul reducerii costurilor de producție!).

Studiul caută soluții pentru o serie de locuințe individuale noi dar își propune, în același timp, să rezolve o situație existentă, aflată la periferia orașului Brașov, unde un mic grup de locuințe a rămas, din cauza gripării motorului imobiliar, izolat în plin câmp și departe de orice localitate. Aceste case (lipsite de elementele de infrastructură de bază – drumuri, garduri, canalizare) se află, din cauza crizei economice, într-un stadiu de vagă cooperativă de locuire. Drumurile de acces, existente acum în zonă, sunt drumurile de deservire ale terenurilor agricole și pădurilor din jur.

www.dandinoiu.ro (Dan Dinoiu),
http://www.wix.com/bogdan_ispas/portfolio , http://ideasrecycled.blogspot.com/ (Bogdan Ispas),
http://irinadragomirportfolio.blogspot.com/ (Irina Dragomir)