Vrem arhitectură, vrem concursuri!

Întotdeauna arhitecții și-au dorit concursuri, ca ocazii pentru a participa și câștiga, ca o garanție a mobilizării resurselor creative, a transparenței și a unei ințelepte judecăți în fața proiectelor propuse. Arhitecții sunt convinși că modalitatea concursului de arhitectură este calea supremă spre o arhitectură de calitate larg acceptată. Nu aceeași este părerea promotorilor, guvernanților, finanțatorilor. Există multe concursuri care nu au mulțumit organizatorii prin soluțiile oferite după decizia juriilor, prin costurile ridicate, peste cele așteptate, ale clădirilor propuse, prin gradul de acceptare a publicului față de proiectele câștigătoare sau prin condițiile de dezvoltare a proiectelor de execuție impuse de echipele câștigătoare. Există multe concursuri care s-au terminat fără o apreciere unanimă a unei soluții câștigătoare, fără un premiu întâi, cu tristețea absenței câștigătorului absolut și a disipării în mai multe proiecte a celor mai bune idei, a reușitelor parțiale. Există concursuri care au îmbogățit cunoașterea despre potențialul unui proiect și s-au adăugat ca straturi în lungile procese care au condus sau nu la edificare, dar nu au condus direct la identificarea soluției construibile. Există concursuri a căror decizie a mulțumit clientul dar nu și publicul, critica de arhitectură. Dacă concursul de arhitectură ar fi o procedură curentă, frecvența și reușita lui ar fi cel mai des întâlnită, ceea ce își doresc arhitecții ar coincide cu ceea ce își doresc clienții lor în mult mai multe situații, în cele mai multe situații.

Să vorbim despre concursuri.

Concursurile de arhitectură lipsesc în România. Spun asta fără a adăuga « lipsesc cu desăvârșire ». Numărul celor care se organizează, recursul la concurs, nu poate să conducă la afirmația că există ca practică, ci doar ca alternativă, ca excepție. Mai mult, concursul după toate regulile este și mai rar decât procedurile care își atribuie titlul de concurs, dar sunt organizate cu lipsuri.

Care sunt ingredientele fundamentale și principiile care determină un concurs bun de arhitectură?

Într-un concurs totul contează. Orice detaliu poate conduce la nemulțumiri și în final la eșec parțial sau total. Un concurs este un contract public, deschis între cei care îl organizează și participanți. Un contract, pentru că se referă la un proces al cărui rezultat nu apare decât la sfârșitul acestuia, are complexitatea lui și trebuie să fie extrem de echilibrat conceput. Concursul este un contract cu participanții, dar care nu este negociat de participanți, existând riscul ca din acest motiv să nu fie construit în cel mai just mod. Iată de ce concursul are nevoie de un organizator profesionist. Principalele ingrediente ale unui concurs sunt : tema, regulamentul, miza și participanții, prin propunerile lor.

O temă foarte bună este esențială. Asta însemnă dincolo de descrierea programului de arhitectură într-o formă care să se bazeze pe nivelul de dezvoltare al programului dar să permită evoluția sa prin inovații și o adecvare și acceptare a datelor temei de către administrațiile competente prin reglementările de construire care se aplică. Sunt multe situații în care fie temele ies din reglementările urbanistice aplicabile, fie se așează pe zone fără reglementări suficiente, sărind peste etape importante de definire și aprobare a unui astfel de cadru. Există riscul care trebuie asumat și descris ca atare ca o soluție adoptată prin concurs, care generează noi reglementări de construire să fie alterată de negocierea acestora, în care sunt întotdeuna implicați mai mulți factori. Dacă o soluție de arhitectură desemnată de un juriu drept câștigătoare se poate impune în baza unei teme care reflectă reglementările urbanistice în vigoare într-un anumit loc, când proiectul câștigător deviază de la reglementări, acestea nu pot fi impuse prin decizia unui juriu, fiind de competența administrativ - politică și comportând procese de consultare și implicit de negociere complexe. Ceea ce lipsește din peisajul românesc al arhitecturii sunt birourile sau experții programatori, specializați pe crearea de teme de proiect și implicit de concurs impecabile, care să conducă la soluții implementabile. Lista concursurilor care nu s-au putut continua cu construire din cauza neconcordanțelor din temă cu reglementările urbanistice, proprietatea, utilizarea, administrarea sau infrastructura existentă legată de terenuri, este lungă.

Regulamentul concursului este cel care prevede întreg procesul desfășurării concursului și stabilește toate datele importante, inclusiv juriul, premiile, comunicarea cu participanții, etc. Este de prisos să amintesc cât de important este un juriu bine alcătuit, competent, cu excelentă reputație, garant la bunei judecăți și al insăși importanței concursului, prin numele și reputația membrilor juriului.

Miza unui concurs este esențială. Daca nu se creează o miză înaltă nu se poate obține o participare foarte valoroasă și un interes al participanților pe măsură. Marile performanțe se obțin în cele mai importante competiții, în toate domeniile. În ce constă miza unui concurs? Premii substanțiale, care să acopere și recompenseze eforturile depuse; vizibilitate și publicitate profesională bună, componentă reputațională; contracte de proiectare sau posibilități de continuare prin dezvoltarea proiectelor de idee spre construire; ocazia de a lucra la proiecte atractive, unice, provocatoare profesional. Ce poate scădea miza unui concurs? Orice bănuială de lipsă de imparțialitate, de existență a unui sau unor concurenți favorizați, care au condiții preferențiale de participare, beneficiază de date suplimentare, timp în plus pentru elaborarea studiilor. Un juriu neprecizat nominal sau insuficient de proeminent și credibil alungă concurenții. Premii minore, care nu acoperă nici costurile de elaborare a soluțiilor de participare la concurs, sau doar promisiunea de contract pentru câștigător, dar în condiții de prețuri neclare. Timpul prea scurt pentru elaborarea proiectelor de concurs este un factor extrem de sensibil. În general entitățile administrative își programează investițiile după cu totul alte criterii decât cele care includ timpii firești și optimi pentru realizarea proiectelor, fiind complet străini de importanța timpului în condițiile în care proiectele sunt în general interdisciplinare și se realizează în echipe uneori constituite special pentru aceste proiecte.

Publicitatea pentru concursurile de arhitectură și mai ales existența unor organizații care patronează concursurile, în care arhitecții să aibă încredere este esentială. În mod firesc cu cât miza concursului este mai mare cu atât neîncrederea și factorii de îndoială ai posibililor participanți cresc și este cu atât mai importantă înlăturarea lor printr-o bună organizare.

Ce lipsește concursurilor de arhitectură românești, până acum?

Lipsește numărul suficient de consistent, adică practica curentă, care, fiind redusă, nu generează experiență suficientă nici în organizare, nici în participare și soluționare.

Lipsesc cazurile de concursuri finalizate cu lucrări construite de foarte bună factură. Dacă un concurs patronat de șeful statului, București 2000 nu conduce la nimic construit, unul inițiat de Biserica Ortodoxă Română eșuează dupa ce și-a desemnat câștigătorul și altul pentru extinderea clădirii guvernului nu duce la contractul cu echipa câștigătoare, nu e de mirare că practica organizării concursurilor nu este adoptată pe scară largă în România.

Într-o țară în care recursul la arhitect este minim în fapt chiar dacă obligatoriu prin lege, în care arhitectul este cel mai prost plătit din Europa dar este în general mulțumit cu aceasta (studii statistice internaționale și interne) și în care tot arhitectul nu dorește să își asume răspunderea procesului de construire preferând să se considere doar conceptor și creator, este foarte greu să creezi concursuri cu miză bună. Orice câștigător de concurs și-ar dori să fie plătit corespunzător nivelurilor internaționale și nu celei mai proaste piețe interne de pe continent, mulțumindu-se doar cu beneficiile reputaționale.

Într-o țară în care contestația a devenit o practica curentă, în care se percep prin lege garanții de participare, de fapt garanții anticontestatare sau cauțiuni în fond, este foarte greu de imaginat un concurs fără nemultumiți, dezamăgiți și chiar contestatari care având sau nu dreptate demolează fragila reputație a valorii concursului de arhitectură.

Care sunt nemulțumirile legate de concursurile românești de arhitectură?

Nemulțumirea celor care participă și nu câștigă, mai ales a celor care se poziționează între finaliști și ar fi avut șanse bune, daca… juriul nu ar fi decis altfel. Nemulțumirea celor care au păreri despre arhitectură și nu apreciază arhitectura selectată de juriu. Nemulțumirea celor care au câștigat și nu au contractat lucrarea sau s-au văzut în situația să li se pretindă modificări fundamentale (după părerea lor) în măsură să altereze proiectul câștigător.

Când se ratează un concurs?

Când ceva nu e bine din multiplele elemente descrise mai sus, dar mai ales și subliniez, mai ales când arhitectura propusă spre apreciere juriului nu convinge, nu se detașează în câștigătoare din toate punctele de vedere. În astfel de situații, pe cât de frecvente pe atât de firești, pentru ca sunt rezultatul unor concursuri de împrejurări, complexe, se pune intrebarea ce e de făcut? Anularea concursului cu – «ne pare rău, niciun proiect nu se ridică la calitatea dorită» sau reluăm concursul, îmbunătățind tema, ridicând miza, dar răsplătind încercările, participarea (sau nu, ceea ce este descurajant), sau evidențiem calitățile și defectele proiectelor fruntașe și recomandăm aprofundarea proiectului în continuare sau o nouă etapă de concurs între finaliștii astfel apreciați, în speranța remedierii neajunsurilor și augmentării reușitelor din mai multe proiecte.

Concursul însemnă încercare, garanții și angajament și sansă.

Concursul perfect? Nu cred că există. Concursul aproape perfect e așa în fază de organizare, iar dacă e dublat de inspirația participanților poate să devină concursul care se termină cu bine, concursul care a avut noroc, succes. Avem nevoie de cât mai multe.

Ce e de făcut?

Să organizăm cât mai multe concursuri, alocând resurse pentru aceasta și apelând la expertiza acumulată.

Să cerem juriilor să distingă clar între: există un rezultat unic adoptabil, valoros, pentru a fi construit, sau NU, caz în care să nu se paseze promotorului continuarea procesului pe alte baze decât cele din regulament.

Să răspândim cultura concursurilor prin mijloace eficiente, bine argumentate, dar care sunt extrem de dificil de ilustrat doar prin buna practică românească cu concursuri, atât de rară…

Și să nu uitam că, deși gloria și banii revin câștigătorilor, toate concursurile au eroii lor nevăzuți, rămași în umbră, care sunt atacați dacă ceva nu merge bine sau uitați atunci când lumea e mulțumită. Să nu uităm că poate în situația pe care o traversăm acum în România ar merita foarte mult, sau chiar mai mult cei care reușesc să contribuie la organizarea de concursuri decât cei care le câștigă.

 

Șerban Țigănaș,

Președinte OAR

 
 

3 comentarii:

Petrisor Dinu-Marian
11 Jan 2011 - 08:07 pm

E binevenit orice concurs, daca tinem cont ca in urma travaliului de participare s-a inchegat ceva ce, poate, se numeste experienta. Augmentare ... nu?

apartament 27
29 Jan 2011 - 03:42 pm

fairplay ul romanesc mai trebuie sa astepte.
daca esti fair, nu spera sa castigi- nici macar simpatie..........

Dan Agent
29 Jan 2011 - 09:23 pm

Bun. Totul e in regula. Aceleasi cuvinte frumoase le auzim de 10 ani. Ce face OAR ? Daca nu OAR cine ar trebui sa se ocupe de acest subiect ? Poate ca un prim pas ar fi sa canalizati fondurile din timbrul arhitectului spre concursuri si nu spre proiecte indoielnice (un exemplu este si acest site care nu functioneaza cum trebuie). Adevarul este ca nu exista un interes din partea conducerii OAR in a lamuri lucrurile.