Rezultatele concursului “Creeaza obiecte mestesukare”

Juriul a deliberat! Va multumim mult pentru implicare și pentru efortul depus în slujba mesteșugarilor romi. Am fost bucuroși să vedem că în jur de 200 de persoane au participat la workshop-uri, iar 70 de persoane au dorit să ne trimită gândurile lor legate de revalorizarea unor tradiții, fie că a fost vorba despre o idee sau de 30. Multe dintre schițele primite conțin idei bune, plauzibile, pe care mesteșugarii le vor încerca.

Mai dorim să stiți că multe dintre idei vor capăta forma fizică (nu doar cele câștigătoarele), iar autorii acestora vor fi răsplătiți cu obiectul sau obiectele gândite. De asemenea, vom organiza mai multe expoziții în care atât schițele căștigătoare, cât și cele finaliste vor fi expuse. Prima expoziție va fi organizată în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”. Vă vom ține la curent!

Una peste alta, meștesugarii vă multumesc și își doresc continuarea acestei relații roditoare, împreună cu voi. Vom organiza și în viitorul apropiat astfel de workshop-uri cu meșteșugari și, în plus, în curând vom lansa un apel deschis pentru idei de obiecte revalorizate.

Schițele căștigătoare:
PREMIUL I- Silviu Lemnaru
PREMIUL II- Alexandru Mihai Nenciu
PREMIUL III- Mihaela Cojan

Mulțumim mult juriului, mulțumim participanților și partenerilor - Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Librăria Cărturești, Think Outside The Box, TATAIA, Feeder, România Pozitivă, Metropotam, Decât O Revistă, Revista Zeppelin, B365.ro, ArhiForum, Decorabilitate, DasCloud, Arhimania, Asociația Studenților “Ion Mincu”.

Irina GEORGESCU

Relații Publice KCMC
irina@kcmc.ro