Excursia anului în breasla arhitecţilor, organizată în Italia de Tempini România

20 dintre cei mai apreciați arhitecţi din Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti au fost reuniţi în Italia, timp de două zile, de către compania Tempini - afacerea familiei italiene omonime ce îşi continuă tradiţia şi astăzi prin „know-how”-ul transmis din generaţie în generaţie, consolidat în mai bine de 100 de ani de experiență, condimentată cu pasiune pentru frumos.

Vizită în ansamblurile Porta Nova şi CityLife

Tehnologie, arhitectură modernă, design avangardist şi networking.  Sunt ingredientele excursiei organizate de către Tempini  în regiunea de nord a Italiei,  mai precis în Milano şi Sassuolo, aşa numitul tărâm de poveste al ceramicii, locul care dictează tendințele în materie de placări ceramice.
Prima zi a însemnat o vizită în Milano, zonă cunoscută pentru faptul că “esteticul” se transformă aici în “necesar” şi se reflectă  în mod evident atât în construcţii, cât şi în moda stradală.

Vizita a început printre zgârie-norii ansamblului rezidenţial Porta Nova, principalul district business din metropolă.  Ansamblul Pădurea Verticală (Bosco Verticale), proiectat de studio Boeri, este construcţia pe care s-a pus accentul aici, fiind un proiect realizat în colaborare cu Tempini.  Lucrarea începută în anul 2009 şi finalizată în anul 2014 este de fapt un mic ecosistem creat cu ajutorul a 900 de copaci, adică echivalentul unei păduri de un hectar.
Călătoria a continuat în ansamblul CityLife - un mix de arhitectură modernă conceput de Arata Isozaki, Libeskind şi Zaha Hadid. Printre ceaţa densă şi gradele cu minus, lucrările au fost analizate aproape microscopic de arhitecţii români, lansându-se numeroase critici pro/contra, din păcate, off the record.

Sassuolo, sau imperiul ceramicii

A doua zi a urmat o vizită în unitatea de producţie Florim, fabrică înalt tehnologizată, unde se produc anual peste  8 milioane de m2 de ceramică.  Aici s-a început încă din luna mai producţia primei linii de ceramică care foloseşte tehnologia de presare continuă la dimensiunea maximă de 3,20 X 1,60 metri, iar prima ţară care a răspuns unei astfel de provocări de punere în operă a plăcilor XXL  este România, materialele fiind furnizate de Tempini România în Bucureşti, pentru construcţia unei case private.

Invitații au vizitat apoi showroomul situat în apropierea Unităţiii de producţie, unde au admirat modele diverse de ceramică, nuanţe şi texturi,  scoase în evidenţă în ambiente atent organizate de designerii italieni.

Întâlnire cu arhitectul Mario Botta

"A construi este un act sacru, o acțiune care transformă o condiție a naturii într-una a culturii” ("To build is a sacred act, an action that transforms a condition of nature into a condition of culture”), este crezul arhitectului Mario Botta. Acesta a participat în cadrul evenimentului organizat de Tempini pentru arhitecţii români. Starul elveţian spune că Vestul Europei devine o zonă limitată de construcţie, asta pentru că ce s-a putut construi, s-a construit deja, şi sunt din ce în ce mai puţine spaţii ce au nevoie de revitalizare urbană. Acum, privirile sunt aţintite spre lucrările celor din Est, aceasta fiind zona de dezvoltare preferată în prezent. Întrebat care dintre proiectele sale este cel mai frumos, acesta a răspuns simplu: „Întotdeauna următorul.”