Serile Zeppelin #46: Deschis

Primul Zeppelin dintr-o formulă mai nouă și mai intensă ne aduce spații publice din România și din vecini.
Spațiul public nu ține de panseluțe și gărdulețe, nu e doar treaba administrației, a unor arhitecți care să facă proiecte frumoase. Spațiul public trebuie câștigat, apărat, negociat, folosit, luat în posesie de locuitori. O gândire deșteaptă a spațiului public ține atât de design, cât și de strategii urbane, de artă și de probleme sociale. Se poate produce spațiu public bun și în condițiile de aici și de acum. 

Eugen Pănescu (Planwerk Cluj) va vorbi despre operațiile recente și cum să ajungi de la grup alternativ la autor a mii de metri pătrați de spații publice de succes.
Prof. Nicolae Lascu și prof. Marius Marcu Lapădat (UAUIM) sunt autorii principali ai pietonalizării Centrului Istoric – un proiect cu victorii, compromisuri, o grămadă de probleme dar și un uriaș succes public și comercial.
Kai Vöckler, Germania. Urbanist, cercetător, profesor la Universitatea de Artă și Design din Offenbach lucrează prin organizația Archis Interventions peste tot în Europa de sud-est. Estul sălbatic are dezvoltare haotică, conflicte, dar și inițiative care produc locuire pentru comunități  dintre cele mai diferite.
Vladimir Us, Chișinău. Artist și curator, inițiator al Asociației Oberliht și al programului Chiosc, Vladimir a construit în câtiva ani un prestigios centru de artă din această parte a Europei și a pus Chișinăul pe harta intervențiilor urbane contemporane de prim rang. Prin efortul colaborativ al unei rețele internaționale de arhitecți și artiști, sunt realizate și dezvoltate spații publice în locuri esențiale ale orașului.

În colaborare cu: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“
Cu sprijinul: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“
Sponsori: Reynaers / www.reynaers.ro  si CMC / www.cmc.ro
Parteneri: Arhiforum, Hotnews, Modernism, Hipmag, Cărturești, Muzeul Țăranului Român, Romanian Green Building Council
Un proiect susținut de ERSTE FOUNDATION