Seara de arhitectură no. 12

Ordinul Arhitecților din România Filiala Transilvania vă invită la o nouă Seară de Arhitectură, vineri 23 Noiembrie, ora 17:00. Întâlnirea va ava loc la Mănăstirea Franciscană (str. Victor Deleu, nr. 2).

Tema acestei seri de arhitectură va fi Concursul pentru Reamenajarea Pieţei Revoluţiei din Baia Mare.

Ne propunem să invităm la Cluj pe câţiva dintre cei care s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea acestui concurs. Reprezentanţi ai administraţiei publice a municipiului Baia Mare, ai OAR filiala Nord Vest, membri în juriul concursului şi câţiva reprezentanţi ai birourilor care au elaborat proiecte premiate vor veni să ne împărtăşească din experienţa câştigată cu această ocazie.
Acestora li se vor alătura într-o discuţie care va încheia programul şi reprezentanţi ai administraţiei publice din Cluj şi membri OAR.
Scopul este de a afla care a fost drumul parcurs în organizarea concursului, avantajele rezultate şi eventualele corecţii care trebuiesc aduse pe viitor procedurii aplicate în acest caz.
Întalnirea va fi urmată de o scurtă agapă cu dovleac copt, ceai și vin fiert.

 

PROGRAM

  • ora 17.00 deschidere arh. Guttmann Szabolcs
  • ora 17.20 prezentare arh. Dan Clinci
  • ora 17.45 prezentare arh. Eduard Futo
  • ora 18.35 prezentare arh. Vlad Creoşteanu
  • ora 19.00 pauză de cafea
  • ora 19.15 masă rotundă
  • ora 20.30 agapă

INVITAŢI (în ordine alfabetică)

  • Carmen Zamfirescu (şef serv. achiziţii Baia-Mare) 
  • arh. Cristian Dan
  • arh. Edmund Futo (arhitect şef Baia-Mare)
  • arh. Guttmann Szabolcs (președinte OART)
  • arh. Ligia Subţirică (arhitect şef Cluj-Napoca)
  • arh. Vasile Mitrea
  • arh. Vlad Creoşteanu