Orașul ca dispozitiv

Fundaţia Arhitext design organizează în data de 18 octombrie, începând cu orele 17:00, la Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti, evenimentul «Oraşul ca dispozitiv». Scopul acestui eveniment este aducerea în atenţia publicului larg a problemelor din spaţiul public urban, din oraşul ca întreg şi implicarea lui în încercarea de a găsi soluţii, prin intermediul unei dezbateri însoţite de fotoreportaje urbane care răspund temei.

Prin tema «Oraşul ca dispozitiv» dorim să nuanţăm / denunţăm necesitatea de a aduce o perspectivă nouă asupra spaţiilor / clădirilor integrate în circuitul vieţii urbane, în marele dispozitiv, ce este reprezentat de oraş, influenţând / modelând / determinând astfel modul de viaţă urban contemporan. Relaţiile / fluxurile / energiile pe care (dispozitivul) le generează prin(tre) spaţii şi clădiri, interrelaţionările, intercorelările, interacţiunile funcţionale (economice, sociale, culturale) generate şi mai ales impactul pe care acestea le au asupra locuitorilor oraşului, vor fi puncte clare de urmărit atât în cadrul expoziţiei de fotoreportaje cât şi în dezbaterea propriu-zisă. Dezbaterea «Oraşul ca dispozitiv» va avea loc în data de 18 octombrie, în cadrul Benalei Naţionale de Arhitectură Bucureşti, la Muzeul Naţional de Istorie, Bucureşti, la orele 17:00, şi în cadrul ei se vor aduce în discuţie şi fotografiile din expoziţie.

Invitaţi să ia parte la dezbatere sunt:

  • Dragoş Dascălu – arhitect, doctorand al Universităţii Tehnice Cluj Napoca, cu tema de cercetare «Arhitecturi relaţionale. Stimularea interacţiunilor sociale prin spaţii arhitecturale publice».
  • Bogdan Ghiu – poet, eseist (literatură, filosofie, media, artă, arhitectură) şi traducător, membru al Generaţiei ’80 şi fost elev al lui Jacques Derrida.
  • Sebastian Ionescu – arhitect, doctorand al Universităţii Tehnice Cluj Napoca, preocupat de planificarea comunitară, arhitectura participativă şi mişcarea New Urbanism.

Moderator va fi Arpad Zachi – arhitect, lector al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti, redactor şef al revistei de arhitectură Arhitext.